LA VURPI E LA GADDRINA
‘Mmezzu a la campagna, di prima matina,
‘na vurpi vitti scaliari ‘na gaddrina.
S’avvicina furbastra a passu leggiu,
ma la puddrascia sata ‘ncapu un cilieggiu.
V: – pirchì t’alluntani, cummari gaddrina?
Ti portu ‘ na bona nova stamatina…
G: – Parla ca i’ t’ascutu e ti sentu.
V: – Prima di tuttu ti vulissi cchiù vicina,
sta’ tranquilla e unn’aviri spaventu.
G: – Forsi a chista cci paru stupita o cretina-
(pinsava tra di iddra la gaddrina).
-Chi è ‘sta nova ca un canusciu?
Dillu ca si mi cummeni scinnu a vasciu.
V : – L’armali tutti ficiru paci!
G : – Veru ? e comu fu? Fammi capaci?
V: – E’ ‘na festa cuntinua, si sona e s’abballa,
‘u lupu cu l’agneddru si fa ‘a tarantella!
Mai cchiù guerra, ora e sempri paci:
cu abbrazza ,cu vasa e semu tutti felici.
Chi è?.. Ancora nun si cunvinta?
Ma comu ti l’ha diri ca la guerra è vinta!
G: – Mansumma a la fini chi vulissitu di mia?
V:- Scinni ‘nterra ca m’abbrazzu cu tia!…
G:- Si è veru tuttu quantu ‘stu discursu,
dillu a ddr’armali c’arriva di cursa…
A la vurpi cci vinni ‘na scorsa:- Cu è?
G: comu un nnu canusci? E’ ‘u cani Cursu!
Tantu si piglià la vurpi di spaventu,
ca scappà luntanu cchiù forti do ventu!
Mangiannusi di cursa tutta la via,
senza sapiri s’era veru o farfantaria!!!..
Bagur
Leave a Review